MUZEUL DE ISTORIE: EXPOZITII PERMANENTE SUBSOL

expo
 

Lapidariul Medieval
Lapidariul medieval al Muzeului Brukenthal s-a constituit începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, ca urmare a unor demolări intempestive de clădiri cu substanţă istorică din Sibiu.
Expoziţia cuprinde trei secţiuni: piese de mobilier arhitectural, grupuri de piese reprezentative pentru clădiri şi ansambluri arhitectonice, pietre funerare din secolele XVIII – XIX, provenite din cimitirul comunal. Relaţia spaţială directă a lapidarului cu Grădina Martirilor, precum şi materialul ilustrativ din expoziţie, oferă vizitatorului posibilitatea cunoaşterii istorice şi a relaxării spirituale.

Lapidariul Roman
Segmentul expoziţiei permanente dedicat lapidariului roman conţine exclusiv exponate din piatră, produse în perioada romană şi databile în secolele II-III e. n. Prima sală este dedicată monumentelor onorifice (statui, fragmente de statui şi inscripţii), pe când în cea de a doua sală sunt prezentate monumente votive (altare, statui, socluri, coloane şi reliefuri de mici dimensiuni.
Remarcabilă este statuia din marmură reprezentând-o pe zeiţa Hekate, amplasată în centrul sălii.
De asemenea este prezentată o selecţie de lucrări ilustrând elemente arhitectonice (baze de coloane şi capiteluri), în cea de a treia sală aflându-se monumentele funerare sau elemente ale acestora. Cea de a patra sală este în întregime dedicată cultului zeului Mithras, prezentând statui, altare, piese votive în relief, variate inscripţii, păstrate integral sau fragmente ale acestora. Numărul şi diversitatea acestora, ca şi caracteristicile spaţiului expoziţional au permis materializarea reconstituirii unui templu, denumit mithraeum dedicat acestui zeu.
În ultima sală sunt expuse monumente dedicate cultului zeului Jupiter: o statuie acefală a zeului Jupiter Tronans (tipul Verospi), o placă şi altare votive alături de elemente arhitectonice.

© 2011, Primăria Municipiului Sibiu, All Rights Reserved