BISERICA URSULINELOR

ursuline
 
Str. General Magheru Gheorghe, nr. 34-36
Orar de vizitare (biserica este deschisă pentru oficierea serviciului religios): luni – sâmbătă în intervalul orar 0700-0800 şi 1730 - 1900 , duminica între orele 0800 -1300 şi 1730 - 1900
Adresă de contact: Protopopiatul Sibiu –Biserica Greco-Catolică
Str. Şelarilor, nr. 19, 550166, Sibiu

Biserica Ursulinelor de astăzi a aparţinut iniţial ordinului călugărilor Dominicani. În anul 1474, vechea mănăstire dominicană situată în afara zidurilor oraşului, fiind expusă numeroaselor atacuri din afară, a fost abandonată de către călugări. Mănăstirea împreună cu biserica au fost apoi construite în interiorul zidurilor cetăţii.
În anul 1734 ambele au fost cedate călugăriţelor ordinului Ursulinelor. Împărăteasa Maria Tereza le-a înlesnit călugăriţelor, prin donaţii substanţiale, modificarea arhitecturală a bisericii în stilul baroc, propriu acelor vremuri. Incinta bisericii, înaltă şi luminoasă, trădează frumuseţea liniilor arhitecturii gotice.
Numai portalul principal, o capelă laterală şi o frumoasă statuie a Madonei din secolul al XV-lea, păstrează până astăzi stilul gotic.
În cadrul mănăstirii a funcţionat o şcoală de fete cu un bun renume, la care nu numai părinţii catolici îşi trimiteau copiii. Regimul comunist a desfiinţat mănăstirea şi şcoala în anul 1949, călugăriţele au fost alungate, iar întreg patrimoniul instituţiei a fost naţionalizat.
Ca urmare a unei administrări defectuoase edificiul şcolii mănăstireşti de odinioară se găseşte astăzi într-un stadiu de depreciere avansată.

© 2011, Primăria Municipiului Sibiu, All Rights Reserved