PIATA MARE NR. 8 (CASA COMESULUI sau CASA HECHT)

Casa

În secolul al XV-lea în această casă a funcţionat monetăria Sibiului. Casa a aparţinut iniţial unor bancheri florentini, apoi patricianului Georg Hecht, primar al Sibiului (1493) proprietatea trecând în posesia familiei Wayda timp de 237 de ani. Construcţia iniţială este edificată în secolul XIV şi modificată în secolul XV, substanţa murală păstrează elemente ale goticului târziu la toate nivelele, bolţi cu nervuri, profilatură, portaluri gotice.
Actualul aspect al faţadei a rezultat printr-o „modernizare” din secolul XIX care a modificat complet faţada proprie stilului Renaşterii al faţadei originare. Casa rămâne reprezentativă prin numeroasele elemente gotice şi de renaştere conţinute în interior. În 1745, odată cu inaugurarea liniei poştale Viena-Sibiu, aici va funcţiona primul oficiul poştal din Transilvania. Mult timp aici au locuit comiţii saşi.
În 1821 clădirea devine sediul Universităţii Săseşti, instituţie echivalentă cu un Parlament al saşilor

© 2011, Primăria Municipiului Sibiu, All Rights Reserved